Totul pe o carte…

•Aprilie 2, 2011 • Lasă un comentariu

E ora 3:48.  A fost rece azi afara, desi de dimineata soarele a iesit promitator de dupa nori. Nu pot sa dorm. Stau si ma gandesc in timp ce colega mea de camera asculta si fredoneaza o serie de melodii care si le aduce aminte din viata ei tumultoasa. Nu mai are rost sa intreb cum s-a ajuns aici…e prea tarziu pentru asa ceva. Ma intreb doar cum sa rezolv problema? Ai zis ca nu ma vei rani niciodata si totusi stai acolo intr-un colt si parca nu te mai saturi sa ma privesti cum ma torturezi. Ti-am zis ca ma poti pierde…m-ai luat in ras. Ti-am zis sa te opresti pana nu e prea tarziu …ai crezut ca ma joc cu mintea ta. Ti-am mai dat o ultima sansa. Ti-am zis sa faci ce trebuie de data asta pentru ca jucam totul pe o carte. Ai inceput cu pariuri promitatoare …dar pe masura ce jocul inainta, ai fost distras. Din nou. Ce o sa faci cu cartea ? Esti pregatit sa duci o mana buna sau pierzi totul dintr-o bucata?

Coltisorul meu de epoca…

•Aprilie 20, 2010 • Lasă un comentariu

Mi-as dori sa fi trait in anii ’40 – ’50.  Lasand la o parte drama razboaielor si perioada ce a urmat, aceasta epoca mi se pare perfecta. Sunt pur si simplu fascinata de muzica si moda din acele timpuri, atat de tare incat atunci cand ma uit in albumul familiei si mai dau peste o poza de-a strabunicilor, imi vine sa intru in poza si sa inspir macar aerul acelor ani….sa port hainele la moda pe atunci, sa vad cum mi-ar sta cu parul coafat in stilul acela…nu stiu …e o senzatie de nedescris. Cand am putin timp liber imi place sa imi creez coltisorul meu de epoca de”aur”. Scot albumul cu poze ingalbenite de ani si studiez fiecare detaliu pe muzica lui Frank Sinatra, Billie Holiday, Doris Day, Vera Lynn si multi altii care ma fac sa ma simt macar pentru cateva minute sau ore ca apartin intr-o lume pe care niciodata nu imi va mai fi dat sa o traiesc niciodata …Revenirea modei anilor aceia nu ajuta foarte mult, fiindca traim intr-o lume prea moderna as putea spune. Ce simplu era pe atunci. Atat sunt de invidioasa pe oamenii ce s-au nascut si au trait in epoca aceea. Cand imi povesteste strabunicul cate ceva , desi el e din anii ’20 si a trecut prin razboi ma minunez mereu ce interesante par povestile si as vrea sa nu se mai opreasca din povestit niciodata…Intr-o perioada in care atatea tehnologii se zbateau doar sa iasa la suprafata oamenii nu aveau cum sa fie preocupati de cate mailuri au mai primit sau daca “X” si “Y” i-au dat un comment pe profilul de facebook. Ei ieseau in lume, se aventurau in jocuri si isi traiau viata nu prin calculator, nu cunosteau termenul de „viata virtuala” cum majoritatea o traiesc in ziua de astazi.

Mie sa-mi puna cineva sa ma uit la filme cu Vivien Leigh, Clark Gable, Marilyn Monroe, Marlon Brando…etc. si sa ascult muzica aceea si are liniste cu mine, m-a facut o persoana fericita…in coltisorul meu de epoca.

 

Lover of the night…

•Martie 10, 2010 • Lasă un comentariu

Era dimineata devreme…sau noaptea tarziu….trecut de miezul noptii in orice caz.

Am iesit din casa si am stat afara in aerul rece si umed al lunii februarie. Brusc ai revenit…erai atat te prezent in mintea mea ca m-am uitat in jur sa vad daca nu cumva esti langa mine. Dar nu erai, bineinteles ca nu erai.

Imi placea sa vin acasa, sa revad locurile unde am crescut, unde m-am sarutat prima data, unde m-am indragostit…mi-a scapat un zambet. M-ai luat prin surprindere atunci…dar te-ai surprins si singur. Nu credeai nici tu ca va dura atat, dar ne-am lasat dusi de val…si am ajuns aici. Nu mai e la fel…

Mi-e dor, Doamne cat imi e dor! imi striga inima. Inchid ochii si inspir adanc. Te simt, cum vii usor si ma iei in brate, cum imi dai parul dupa urechi, cum imi soptesti ceva la ureche…ceva ce nu inteleg, dar ce imi facea pielea de gaina de la fiorii ce mi i-ai transmis. Iti treci degetele peste fata mea dar mi-e frica sa-mi deschid ochii…

Parca te aud: deschide ochii, sunt aici! Dar stiu ca indata ce-i deschid, vei disparea ca o naluca in zare…Mi-e atat de dor sa te vad ca trebuie sa deschid ochii…iar soapte la ureche…si fiorii ce coboara pe sira spinarii in jos…Oftez usor si inspir adanc…voi deschide ochii, acum ii deschid!

Oftez lung…si acum ma trec fiori de la gat catre sira spinarii in jos, dar de data asta erau reci si am inceput sa tremur. Era doar vantul rece …un suflet pierdut…

Message in a bottle

•Martie 10, 2010 • 1 comentariu

Stiu ca nu ar trebui sa ma mai gandesc la tine. Sa te las sa te inghita trecutul. Dar nu pot, te tin de mana si te las doar pe rand sa treci dincolo, dar de cate ori am nevoie de tine te trag inapoi cu toata forta. Nu sunt pregatita sa te pierd complet. Nici nu cred ca o sa fiu vreodata. Cu tine am trait cele mai intense sentimente, iar azi…aceleasi sentimente nici macar nu se mai ridica la acelasi nivel, desi sunt poate si mai complexe …Am incercat sa-mi dau seama de ce e asa.

M-am indragostit de tine fara masura si , pana sa-mi dau seama de asta era deja prea tarziu…Nu mai puteam trai fara tine. Sunt dependenta de tine. Esti omniprezent …in viata de zi cu zi, in visele mele …Esti si vei ramane mereu special in viata mea…Te-am iubit prea devreme, prea repede, prea puternic, fara sa realizez macar si, nu-mi pare rau. Mi-ai facut rau, dar nu te pot uita , oricat de mult as incerca.  Te inghesui undeva in spatele mintii mele, dar din cand in cand mai atingi un nerv si reusesti sa revii in fata. Un simplu miros, un gest al unui strain te readuce cu viteza vantului inapoi. Dar esti departe…prea departe acum ca sa mai pot ajunge la tine in viata de zi cu zi…si atata timp am incercat in zadar.

Stiu acum ca nu mai are importanta, pentru ca ma multumesc sa spun ca o data ai fost totul pentru mine, mult prea devreme si prea intens. Acum stiu ca imi vei apartine mereu intr-un fel in care nu mi te poate lua nimeni. Te port mereu cu mine si nici nu-ti simt povara. Esti cu mine atunci cand am nevoie de tine si ma ajuti sa trec peste perioade grele printr-o simpla amintire.

Traiesti in mine si iti multumesc ca ma lasi sa retraiesc acele sentimente intense de cate ori am nevoie.

Mi-e dor de tine, dar nu mai simt nevoia sa te caut ca mai de mult…imi ajunge cat am. Imi place sa cred ca atunci cand te visez te gandesti la mine, ca ai venit sa ma vizitezi si, cand ma trezesc inca simt atingerea ta…Am sa te-astept mereu.

Ti-am promis ca n-o sa mai plang…a fost greu la inceput, dar am inteles acum …nu mai trebuie sa plang. Am ramas cu ce a trecut.

Te iubesc iubirea mea…si asa o sa fie mereu…indiferent ce o sa fie in viitor.

Tick Tock…

•Martie 7, 2010 • 2 comentarii

I’m angry. Most of the times. With you,with me.

I try not to think about it. Sometimes it works and I’m happy again.

I’ve been taken over, conquered by a greedy monster, that eat’s me alive, making me tear myself apart, like a self-destructing machine.

I can hear the clock ticking. I just wonder… how much time have I left?

Cersesc iubire

•Februarie 17, 2010 • 4 comentarii

Azi, o zi ca oricare alta …si totusi total diferita….

 Azi nu m-ai trezit cu un sarut, nu mi-ai dat parul dupa ureche, odihnindu-ti mana pe obrazul meu si, cu privirea aceea implinita nu mi-ai soptit ca ma iubesti… 

Azi nu ai mai stat asteptand sa ma trezesc, sprijinit intr-un cot si uitandu-te la mine cum dorm si cum ma chinui sa ridic povara grea ce-mi inchide pleoapele la loc…

Azi nu ne-am mai cuibarit inca un pic in brate inainte sa ne dam jos din pat sa ne incepem ziua…

 Azi nu ai mai venit sa ma surprinzi cu un sarut pe obraz cand pregateam micul dejun, nu ai mai venit sa ma iei in brate in timp ce spalam vasele spunandu-mi cat de mult ma iubesti…

 Azi nu ai mai fost tu , nu am mai fost noi… astazi cersesc iubire ….

 

La capăt de drum…

•Ianuarie 12, 2010 • 1 comentariu

“Sunt unele clipe, de multe ori brutale și mereu tragice, când cineva devine conștient că viața, așa cum o știe, n-are să mai fie niciodată la fel. Într-un film, un moment de genul ăsta ar fi acompaniat de un crescendo de muzică răscolitoare, de viori care se tânguie, dar în viață tot ce s-a auzit a fost o inimă care s-a oprit în loc.

                                               

 Asta era clipa mea. O imagine de secundă, dar care era menită să schimbe ani întregi din viața mea. Catalizatorul care poate dezvălui mii de ani ce-au trecut și mii de ani ce-au să vie. Și eu nu puteam să-mi iau ochii de la el.       

 Stăteam acolo și pur și simplu nu puteam să-mi iau ochii de la ei, eram încremenită, prinsă în amestecul de păr blond și flanelă gri care venea pe stradă, eram înțepenită acolo ca un animal speriat de farurile unei mașini, prinsă în lucrurile teribile care mi se dezvăluiau….

        Când se apropiau, am simțit un junghi de panică interior, de parcă eu eram cea care nu trebuie să fie văzută de ei, de parcă eu eram cea care înșela. Am pus piciorul pe accelerație și îmi aduc aminte că nu eram în stare să respir cum trebuie, gâfâiam sacadat, de parcă trăgeam aer în piept printr-un pai, de parcă plămânii mei se dezumflau cu totul, ca un balon care s-a spart. Cumva am reușit să-mi manevrez mașina prin trafic, printre lumini și claxoane care sunau cacofonic și care păreau să mă urmărească...

 Nu eram în stare să leg nici măcar un gând, doar sclipiri nebunești (….) învârtindu-se în cercuri de coșmar, pe ritmul unui tren cu șine(…). Singurul lucru de care eram sigură era că trebuia să scap de acolo.

Am condus pe străzi fără scop,în cerc, exact ca vorbele din capul meu…Conduceam de parcă eram hipnotizată, mecanic, de parcă mă trăgea o forță într-acolo, o forță căreia nu ma puteam împotrivi, care mă purta pe străzi binecunoscute, s-o iau pe scurtături bătute…..am oprit motorul și am rămas acolo în întuneric, privind drept în față, cum ar face cineva care știe că a ajuns la capătul unui drum din multe puncte de vedere, iar inima îmi bătea gata să-mi spargă pieptul.”

 

 

            Catherine Alliott – A crowded marriage (Trei într-un pat)